Viața, așa cum e: gânduri, emoții și fapte.

Care este lecţia? Totul era ca un co ș mar. Mergeau, urlau, se târau. …pompierul avea o tânără de 18 ani, arsă pe 98% din corp, mă implora cu lacrimi de erou: „Ia-o mai repede din bra ț ele mele. Doamne, cât de tânără e! Salveaz-o! Am ș i eu o fată acasă!”. http://www.cuvantulortodox.ro/recomandari/2015/10/30/tragedie-club-colectiv-noaptea-halloween-concert-rock-zeci-de-morti-explozie-goodbye-to-gravity/ Intervine chestiunea de a fi sau nu informat, iar dacă se întâmplă să fii informat, se pune întrebarea: ceea ce ştii este, sau nu este corect? Când adresez această întrebare nu mă refer în primul rând la tragedia cauzată de incendiu, ci doresc să abordez altă latură a lucrurilor. Probabil că un anumit procent dintre adolescenţii şi tinerii prezenţi în club erau/sunt atei; alţii – dezinteresaţi în ale spiritualului; mă gândesc totuşi că măcar câţiva au fost/sunt creştini. Şi când fac referire la victimele implicate, trebuie să includ şi familiile lor, deoarece alegerea ...

de Costache Ioanid Ai povestit, Pamntule, batrane, povestea ce-o ascunzi in cartea ta, sa-nduiosezi si-apoi sa storci din slava o lacrima din fiecare stea? Te-ai zguduit din adancimea mare, te-ai framantat legat cat ai putut. Dar ce te-a induiosat asa de tare, ca n-ai vorbit atunci cand te-a durut? De ce n-ai spus si celorlalte stele ca din comoara ta s-a zamislit o haina pentru Creatorul vietii, un trup ca-n el sa moara rastignit? Cand EL striga:" O! Lama Sabactani..." n-ai cunoscut in glasul Lui vibrand blandetea vocii ce-ti chemase vatra din constelatii sa te nasti, Pamant? Si...

 It is not enough to be wise, but to use your wisdom wisely.

S-a întâmplat în urmă cu șapte zile. Stăteam așezată pe scaun. În brațe aveam un copilaș pe care îl priveam bucuroasă, uimită, dar destul de emoționată. Fratele lui mai mare (9 ani?) mi-a spus clar când mi l-a încredințat: ai grijă la cap!, așadar, aveam toate motivele să iau în serios momentul. Dacă ultima dată când văzusem acest ghemotoc – adică luna trecută - abia îndrăzneai să-l atingi, acum recunoșteam clar că e al lui taică-su, chiar daca trăsăturile sunt preluate aproape întru totul de la mama. În alte cuvinte, omul căpătase între timp personalitate fizionomică. Dormea; îi contemplam tresăririle ce reveneau din minut în minut, pielea fină, mânuțele în poziție de înger și genele: negre, arcuite; ochii deschiși îi sunt  albaștri. Nu știu dacă am început să visez, dar știu sigur că ce a urmat m-a trezit într-un mod straniu. -          De cee naașteem copiiiii? Vocea care mi-a adresat întrebarea era obosită, aproape ștearsă, da...

Am în minte o povestire a cărei autor nu știu cine este, dar eu am auzit-o de la mama. Personajele: doi oameni suparăți unul pe celălalt, un împărat ( înțelept - cel putin aparent) și un însoțitor al împăratului. Vine primul supărat la judecată şi își (re)varsă tot necazul: cum că a fost tratat necuviincios, că el nu a greșit cu ABSOLUT nimic, iar semenul său este cea mai respingătoare ființă în viaţă etc. Împăratul îl ascultă, meditează preț de câteva secunde, îl privește apoi în ochi și proclamă verdictul: să știi ca ai dreptate! Evident, omul nostru tresaltă (la figurat, dar mai ales la propriu) merge acasă fericit, împlinit. Când ai dreptate, are și viața sens. Nu trece multă vreme, când la împărat se înfățișează al doilea supărat. Deschide omul fermoarul gurii și începe: cum că etc., adversarul este cea mai respingătoare ființă în viață, că el personal nu a greșit cu absolut NIMIC și totuși a fost tratat necuviincios (am impresia ca nu demult am auzit o descriere asemănăt...

E vremea când nu contează dacă pluralul de la corb E corbi, sau coarbe, Ori dacă pluralul de la iubire Este iubiri, sau lacrimi. Şi nici dacă soarele înmulţit Înseamnă sori, puţine stele, sau lumină. Acum e foame de atât: Curajul de-a rămâne singularul de la oameni.