Despre viață și sensul ei

Ce anume dă sens vieții: vieții mele, vieții tale? Răspunsul poate varia în funcție de mai mulți factori cum ar fi vârsta, sănătatea, statutul social,  convingerile religioase, educația, așteptările cu privire la viitor,  sau starea de moment a persoanei chestionate.  Oricum, variante precum ‘familia’, ‘profesia’, iubirea’, ‘Dumnezeu’,  un anumit hobby , ‘banii’  sunt printre cele mai comune răspunsuri.  

Cert este că nu există răspuns greșit. Sens greșit, da. Aceasta ar putea face subiectul altei analize. Dar fiecare om are dreptul să recunoască ce anume îl ajută să meargă mai departe, să se bucure de astăzi și  să iși dorească să trăiască mâine. 

Că tot aminteam de iubire, îți dai seama ce lucru mare este să fii acceptat și iubit de cei care conviețuiesc zi de zi cu tine? Pe rețelele de socializare,  sau chiar în relația cu prietenii și colegii, ne este destul de ușor să fim foarte drăguți, simpatici,  de treabă, oameni extraordinari! Dar acasă?  Gândindu-ma la mine, chiar mă minunez! Reguli, mofturi, zâmbete cu porția. Și totuși, am

un bărbat care dă semne clare că mă iubește. De câteva ori l-am întrebat ‘de ce’, dar nu părea să fii înțeles unde vreau să ajung, așa că mi-a răspuns ba prea filosofic, ba cu glume.... 

Să nu vă povestesc despre copii...! Sau mai bine vă povestesc.

 Într-una din zilele trecute, i-am tot luat la ceartă, de dimineața până seara: fie plângeau prea des, fie se bucurau prea zgomotos. Cert este că, având multe sarcini de îndeplinit, iar ei fiindu-mi alături la fiecare pas, trebuia să dau vina pe cineva pentru  că nu aveam sporul dorit. La sfârșitul zilei, merg până la baie. Mă gândesc: in sfârșit, voi avea parte de 20, cu puțin noroc,  60 de secunde de liniște. Sigur că da! Ei: trenuleț după mine. Am apucat totuși să încui ușa. Văzând aceasta, fetele au fugit repede și au luat o agendă cu flori, au început să rupă foi din ea și să le strecoare pe sub ușă. “Mamaaa...! Cadou pentru tine!”. Extraordinar. Desigur, și pentru asta le-am certat. 

Cu toate acestea, când, în sfârșit, m-am pus pe pat, locul unde m-am așezat s-a umplut de strigăte de bucurie și s-a transformat în salon de relaxare: o fetiță se ocupa de masaj, cealaltă de cosmetică. Băiețelul de un an era coafor: mă trăgea constant de păr,  să nu adorm cumva de atâta bine...

Acum, nu știu cum ești tu, dar mie nu prea mai îmi vine să stau în preajma unei persoane care mă ceartă, cu atât mai puțin să mă bucur sincer și exprimat de prezența ei. Copiii au însă  un mod divin de a ierta și iubi. Nu ai cum să-i înțelegi. Poți doar, dacă vrei, să încerci să-i copiezi.   

Cred că ai citit, printre rânduri, răspunsul meu la întrebarea inițială. 

Care este răspunsul tău?

Autor: Camelia Tilihoi